Valorile populare maramureşene, datinile şi 0biceiurile neîntrecute în frumuseti şi pline de adanci semnificatii — parte integranta, cu aspecte specifice însa a culturii populare româneşti — sunt remarcabile prin vitalitatea ce le caracterizeaza, Maramureşul oferind întregii spiritualitati o puternica dovada a unitatii sale, a perenitatii şi a puterii sale de germinatie în cadrul artei moderne.

Persistenta şi înflorirea chiar a unor meşteşuguri artistice stravechi ca olaritul, tesutul, sculptura în lemn, pictura pe lemn şi sticla, cojocaritul, precum şi pastrarea costumului popular traditional, a vestitei arhitecturi rurale, a folclorului literar şi muzical de o rara frumusete, a renumitelor traditii locale constituie o componenta importanta a vietii pe aceste meleaguri, unde veneratia pentru trecut se îmbina cu respectul pentru stradaniile uriaşe care au cladit Maramureşul de astazi.

Obiceiuri din Maramures

In cadrul unitatii fundamentale proprii întregii culturi populare româneşti, Maramureşul cuprinde o varietate de forme distincte, corespunzatoare zonelor etnografico-folclorice constituite pe teritoriul tarilor Maramureşului, Lapuşului şi Chioarului şi a partii cuprinse în judetul nostru din zona mai întinsa a Codrului.

Genurile artei populare româneşti sînt stralucit reprezentate pe întreg cuprinsul Maramureşului. Larga raspîndire a meşteşugurilor artistice populare a permis, dealtfel, cercetarii de specialitate sa studieze şi sa încadreze istoric fenomenul local în amplul proces al creatiei artistice populare româneşti punînd în lumina vechimea unor elemente de forma, ornament, cromatica şi procedee tehnice, preluate şi dezvoltate de-a lungul timpurilor.

Vrei sa vizitezi Maramuresul? Gaseste Cazare Maramures aici!

Acestea sunt forme specific etnice care atesta, unitatea în varietate a artei populare, ramanand peste veacuri o dovada a continuitatii şi permanentei culturii populare. In ceea ce priveşte vechimea civilizatiei şi artei populare, a traditiilor maramureşene, în cuprinsul zonelor etnografico-folclorice maramureşene, forme arhitectonice stravechi, elemente de substrat în omamentica scoartelor maramureşene, cunoscuta ceramica de traditie dacica şi altele.

Arhitectura maramureşeana traditionala este una dintre cele mai reprezentative ramuri ale arhitecturii româneşti în lemn, înscriindu-se la loc de frunte în arta europeana a lemnului. De o parte şi de alta a lantului muntos Gutai s-a dezvoltat o arhitectura populara în lemn de veche şi bogata traditie, componenta prestigioasa a arhitecturii taraneşti.

Ea se remarca prin însuşiri artistice deosebite înalta maiestrie a decoratiilor prin caracterul sau unitar, unele elemente particulare caracteristice constructiilor din zona Maramureş, din Lapuş şi Chioar nefacînd altceva decat sa sublinieze nota de unitate a arhitecturii nord-transilvanene cu cea româneasca, în general.

Materialul de constructie folosit în arhitectura populara traditionala maramureşeana este aproape în exclusivitate lemnul. Casa maramureşeana, lapuşeana sau chioreana construita cu un simt desavarşit al proportiilor, se impune în egala masura prin caracterul artistic al aranjamentului interior, organizat potrivit unor norme rezultate dintr-o veche traditie.

Adevarate arcuri de triumf taraneşti, cum au fost numite portile maramureşene, ele impresioneaza prin modul armonios în care se integreaza în ansamblul arhitecturii rurale traditionale, sustinînd cu argumente superioare de ordin etnic şi estetic ideea unitatii de nezdruncinat a artei populare maramureşene, a întregii culturi populare româneşti.

Funia rasucita, rozeta solara şi pomul vietii puternic stilizate, ca elemente centrale ale decoratiilor portii maramureşene, asociate masivitatii grinzilor şi expresivitatii reliefurilor, dau întregului ansamblu pe care-l constituie poarta, o impresie neştearsa de maretie şi durata.

Cerga Maramureseana

Multi meşteri cioplitori de pe vaile Marei şi Cosaului şi-au pus, prin vreme, însemnele talentului lor pe monumentalele porti maramureşene, cioplite cu maiestrie şi ornamentate dupa traditie.

Arta cioplirii lemnului are, în Maramureş, reprezentanti de prima marime. Unul dintre ei a fost şi Ion Stan Patraş, artist autentic, creatorul originalului cimitir din Sapanta. Inovatiile pe care renumitul meşter maramureşean le-a adus în sculptura populara, datorate în primul rand mentalitatii şi viziunii sale de creator adevarat, aduc o nota profund realista şi laica în iconografia monumentelor funerare, fiind un exemplu de ceea ce poate sa însemne efortul de adaptare şi valorificare a unor resurse artistice traditionale în inovatii proprii gustului popular modern.

Pictura pe lemn din Maramureş şi Lapuş abordeaza, în cadrul iconografiei traditionale bizantine, o tratare umanizata, realista a personajelor, în spiritul unei conceptii populare care promoveaza valorile vietii cu mijloace care atesta un rafinament artistic deosebit.

Un meşteşug cu vechime de mai multe ori milenara este olaritul, ceramica maramureşeana fiind dealtfel — aşa cum au demonstrat arheologii — printre argumentele continuitatii noastre neîntrerupte de viata pe aceste meleaguri şi, în acelaşi timp, un element de mare însemnatate pentru stabilirea caracterelor specifice ale culturii locale.

Centrul ceramic Sacel se situeaza printre cele mai interesante şi originale centre ceramice româneşti, ceramica de aici conservand pana azi forme şi elemente arhaice proprii ceramicii dacice, o ceramica roşie nesmaltuita, lustruita înainte de ardere dupa vechi practici. Elementele decorative predominante ale vaselor de Sacel sunt liniile spirale, întrerupte, cercurile simple şi bradutul, toate realizate potrivit uneia dintre cele mai vechi tehnici de ornamentare pastrate pana acum.

In zona Lapuşului au fost semnalate şi studiate de catre specialişti toate categoriile de ceramica, de la cea neagra şi cea roşie nesmaltuita, pana la ceramica smaltuita decorata policrom. Şi ceramica de Lapuş confirma unitatea stilistica a ceramicii româneşti, cu deosebire a celei roşii nesmaltuite, continuînd prin vreme forme specifice ale ceramicii stravechi autohtone.
între realizarile artistice maramureşene tesaturile ocupa un loc important, remarcandu-se, îndeosebi, cunoscutele cergi şi covoarele maramureşene.

Covorul maramureşean este o piesa de o frumusete unica, a carei perfectiune artistica o plaseaza în randul celor mai valoroase creatii ale geniului nostru popular. Prin stilul şi conceptia compozitionala, covorul maramureşean este, în tipologia covorului românesc, un produs artistic original, expresie a unui mod specific de a întelege şi a interpreta o experienta umana milenara.

Covorul, ştergura, tesaturile maramureşene, prin ornamentica lor subtila, nu sunt numai obiecte functionale, ci şi instrumente de meditatie, de interpretare a lumii şi a mediului înconjurator.

Portul popular din Maramureş reprezinta o expresie artistica superioara a fondului etnografic al fiecareia dintre zonele distincte ale judetului şi, la fel cu alte forme ale artei populare maramureşene, se caracterizeaza prin elemente de mare vechime, atestate atît de sapaturile arheologice care au pus în evidenta piese de costum din epoca bronzului, transmise mai apoi la daci şi conservate pana azi.

Bazat pe o extraordinara diversitate ornamentala a pieselor care îl compun, costumul din zona etnografica Maramureş reflecta, în acelaşi timp, o remarcabila unitate în varietatea pe care o realizeaza de la o vale la alta, adesea chiar de la o localitate la alta.

Traditii populare din Maramures

In contact şi sub influenta pe de o parte a Maramureşului, iar pe de alta a zonei Bistrita-Nasaud, costumul de Lapuş are caracteristici de culoare, ornament şi functionalitate care îl individualizeaza ca pe un element important al culturii materiale din aceasta parte a judetului.

Zona etnografica Chioar-Codru conserva şi ea un port popular specific, supus însa în mai mare masura influentelor urbane, aflate aici într-un grad mai avansat de generalizare. Costumele traditionale chiorene şi codreneşti întregesc prin frumusete şi originalitate imaginea unica a portului popular din aceste locuri.

Pe vaile Tisei şi Vişeului, ale Izei şi Marei, ale Lapuşului şi Someşului, în satele din Codru şi Chioar se pastreaza în traditii, în datini şi obiceiuri, în vers, cantec şi dans, giuvaere ale cugetului şi simtirii oamenilor de pe aceste meleaguri.

Folclorul literar maramureşean, de o mare varietate şi bogatie, original în expresiile sale poetice de o mare frumusete, se integreaza în mod desavarşit în ansamblul spiritualitatii româneşti, aportul sau la aceasta fiind puternic individualizat.

Din a doua jumatate a secolului trecut, din centrele culturale importante ale tarii noastre, începe sa iradieze interesul pentru folclorul Maramureşului, statornicit mai apoi în mod temeinic în randul unor carturari maramureşeni de vrednica amintire, în aspiratia neîntrerupta spre unitatea politica înfaptuita la 1 Decembrie 1918.

Aşa se face ca patrimoniul popular maramureşean — prin activitatea rodnica de culegere, interpretare şi popularizare a unui lung şir de carturari cu dragoste pentru aceste locuri — este unul dintre cele mai temeinic cercetate.

Deosebit de bogat şi pe deplin reprezentativ pentru spiritualitatea româneasca din aceasta parte a tarii este folclorul muzical maramureşean. Din punct de vedere al etnomuzicologiei, denumirea de Maramureş se aplica doar zonei cuprinse între Muntii Maramureşului, Rodnei, tibleş, Gutai. Se distinge apoi, de-sine-statatoare, zona folclorica Lapuş, iar la poalele Gutaiului spre sud o zona comuna Chioar-Codru, despartita conventional de apa Someşului.

Scarile muzicale folosite îmbratişeaza toate aspectele modale şi premodale, integrîndu-se astfel folclorului românesc. Se cunosc, în toate zonele, fluctuatia treptelor, mai mult, folosirea de moduri diferite în urcare (de tip major) şi coborare (de tip minor). Cantul vocal maramureşean prezinta particularitatea „nodurilor*, a manierei de cant cu lovituri de glota, în genul doinei (numita aici hore lunga), maniera comuna Maramureşului propriu-zis şi Lapuşului.