Satele Maramuresului prezinta în toate domeniile artei populare caracteristici comune, dar pentru fiecare sat în parte, pentru fiecare subzona se identifica si elemente de diferentiere. Acestea se manifesta mai pregnant în arhitectura, în textile populare, în obiceiuri si în mod deosebit în portul popular.

Diferentierile pe subzone si în interiorul acestora, chiar de la sat la sat, dovedesc marea varietate si diversitate a creatiei populare, dar în acelasi timp si unitatea ei.
Abordand creatia populara maramureseana din domeniul portului popular subliniem de la bun început ca dominante ale acestuia simtul deosebit al culorii si al proportiilor, motivele decorative, sobrietatea liniei.

Daca la prima vedere portul popular din Maramures face nota aparte în contextul portului popular romanesc, la o analiza mai atenta se constata ca principalele lui elemente constitutive se regasesc în aceleasi forme si aproape întotdeauna cu aceleasi denumiri în toate zonele etnografice romanesti. Astfel, sumanul, cioarecii, camasa, opincile, caciula, zadiile (catrintele), cojocul, pieptarul, elementele de gateala a capului sunt componente de baza care îl integreaza armonios în ansamblul portului popular romanesc — dovada a unitatii în diversitate a creatiei noastre populare.

La marile „targuri de tara”, care au loc în prima zi de luni din fiecare luna a anului (indiferent de data) si care se desfasoara la Sighetul Marmatiei, se întalnesc tarani de pe toate vaile Maramuresului. Se poate sti din ce sat este fiecare dupa anumite trasaturi caracteristice ale costumului.
Portul popular se dovedeste a fi o adevarata si pretioasa marturie a identitatii culturale a taranului maramuresean atat pentru zona etnografica în general, cat si pentru colectivitatea sa, pentru satul sau.

Nu poti sa nu fi fascinat de zona Maramuresului! Alege Cazare Maramures chiar de pe acest website!

Pentru femei, elementul principal de identificare este zadia (catrinta), iar pentru barbati „lecricul” sau sumanul si palaria. Dispozitia si cromatica diferita a dungilor orizontale ce formeaza ansamblul zadiei dau nota specifica satelor si subzonelor, iar trecerea de la albul imaculat spre negrul profund, prin toate nuantele de gri, si lungimea diferita a sumanului individualizeaza portul barbatesc pe subzone si localitati.

În analiza elementelor constitutive ale portului popular avem în vedere urmatoarele criterii: anotimpul (portul de iarna, de vara si cel intermediar); sexul (portul barbatesc si cel femeiesc); categoria de varsta (portul copiilor, al adolescentilor, al feciorilor si fetelor, al celor casatoriti, al batranilor); portul de ritual (portul pana la îmbracarea diferentiata pe sexe, portul premarital, costumul de nunta si cel de înmormantare); ocazia cand este purtat (costumul de lucru si cel de sarbatoare). Starea sociala a fost un alt criteriu, dar azi elementele specifice au disparut, pastrandu-se doar relictele acestora.
Referindu-ne la Maramures, nu putem vorbi de deosebiri structurale în port, pe subzone si sate. Desigur, una este structura portului femeiesc si alta a celui barbatesc, una a costumului de iarna si alta a celui de vara, a costumelor de ceremonial, care toate implica elemente în plus sau în minus. Nu se poate vorbi de o structura aparte a portului de lucru si a celui de sarbatoare — costumul este acelasi, doar ca piesele noi se îmbraca la sarbatori, iar cele uzate la lucru.

Astfel, în satele Vadul Izei, Oncesti, Nanesti si Barsana, care fac parte din subzona Iza Inferioara, se poarta „lecricul” alb imaculat, ca si în comuna Petrova, limitrofa cu Barsana, de pe valea Viseului. Deosebirile de la un sat la altul constau în croi si în materialele auxiliare folosite. La Barsana, lecricul are un croi simplu, drept, si un tiv îngust de catifea neagra (la batrani, sumanul nu are acest tiv, ci este doar cusut cu „spagma” de lana, pentru a nu se destrama).

La Vadul Izei, comuna vecina cu Sighetul Marmatiei, unde influentele orasenesti sunt foarte puternice, lecricul este croit pe talie, este prevazut cu o gaica la spate si cu guler lat (tivit cu piele de vitel sau de oaie, colorata maro deschis) si se încheie în nasturi. Urcand pe valea Izei, dupa comuna Barsana, de la sat la sat, în culoarea lecricului domina griurile care cresc în intensitate pana la negrul natural.
Astfel, sumanul din comuna Stramtura este gri deschis si mai lung. Cel din Rozavlea — comuna urmatoare — aduce o crestere în lungime si o doza mai mare de negru, iar cel din Sieu si Botiza se diferentiaza prin intensitatea negrului, precum si printr-o si mai mare crestere în lungime. La Ieud, pe langa negrul intens, fara nici o doza de alb, apare „chetoarea” ca sistem de încheiere, lucru care nu era specific celorlalte sate.
Sumanul vechi, traditional, nu avea buzunare; gulerul era mic si îngust, marginile poalelor sau ale ,,strajilor” erau tivite prin cusatura în trei randuri cu spagma de lana neagra.
Comunele Dragomiresti, Salistea, Sacel, Viseul de Sus, de Mijloc si de Jos pastreaza linia generala a sumanului de la Cuhea si Ieud. Deosebirile apar doar la lungime, la felul cum se îndoaie manseta, la tiv.
La Sacel, Moisei si Borsa (o alta subzona etnografica), pana nu demult au mai existat cateva mostre de sumane cu clin, despre care taranii spun ca s-ar fi purtat pe aceste meleaguri din timpuri îndepartate.
La Moisei si Borsa, sumanele au si astazi un specific deosebit atat în croi, cat mai ales în ornamentatie. Tivul se realizeaza printr-un snur obtinut din spagma de lana împletita strans, care se aplica pe margini, pe guler, pe piepti si mai putin pe poale.

Sumanul de acest tip se numeste „saraduit” si se aseamana mult cu cel din Moldova de Nord.
Influenta orasului si a modei se resimte mai ales la Vadul Izei si la Borsa (care a devenit oras). Sumanul din Borsa a adoptat un model asa-zis „nemtesc”, strans pe talie, cu nasturi la doua randuri, gaica la spate, guler cu rever lat, umeri drepti. Si-a schimbat pana si denumirea, numindu-se ,,roc” Acest tip de suman a patruns în Borsa între anii 1925—1930, pentru prima data fiind purtat de primarul satului. Sumanul traditional se mai poarta rar la Borsa Poiana si la Borsa Fantana, catune ce apartin orasului Borsa. Au disparut sumanele cu clin si sunt pe cale de disparitie si cele saraduite.

O inovatie care are tendinte de generalizare în subzona Mara-Cosau si Iza Inferioara este „gubarul” care încearca sa înlocuiasca lecricul si guba; numita si „sfeter”, confectionata din panura mitoasa realizata prin pieptanare, aceasta piesa este deschisa numai la gat.
În zona etnografica Maramures, croiul sumanului este acelasi pentru barbati si pentru copii, acelasi pentru lucru si pentru sarbatoare.