Alaturi de obiceiurile calendaristice, în zona turistica Maramures s-au pastrat si în buna parte se mai practica si astazi o serie întreaga de obiceiuri în legatura cu principalele momente din viata omului: nasterea, casatoria si moartea.
„În viata traditionala a mediilor folclorice  unele din aceste obiceiuri – cele de la nastere, cele ce marcau intrarea în ceata de feciori sau prima hora, nunta si înmormantarea – aveau un caracter sarbatoresc, ceea ce denota ca poporul le acorda o importanta tot atat de mare ca si sarbatorilor de peste an. Acest caracter sarbatoresc motiveaza existenta si uneori atat de bogata prezenta a creatiilor artistice populare în cadrul obiceiurilor traditionale legate de momentele importante ale vietii omului”.

Obiceiurile legate de sarbatorile de peste an marcau calendarul si muncile din cadrul sistemului agro-pastoral, deci interesau întreaga colectivitate; cele legate de principalele momente din viata omului interesau mai mult individul si familia, neamul sau. Daca la obiceiurile nuntii si la cele în legatura cu moartea participarea este ampla, evenimentele intrand în sfera interesului întregului neam si al unei bune parti a colectivitatii sau chiar al colectivitatii întregi, obiceiurile în legatura cu nasterea implica o participare mai restransa.

Vrei sa calatoresti in Maramures? Gaseste Cazare Maramures pe website-ul nostru!
În general, obiceiurile din cadrul familiei se impun într-o, succesiune logica, ele marcand fiecare eveniment din viata individului. „Principiul fundamental care structureaza aceste obiceiuri este acela conform caruia, în momentele esentiale ale vietii sale, individul suporta o trecere de la o stare la alta, de la o existenta prezenta, la o existenta noua, care implica alte forme de viata, un alt sistem de relatii sociale, un alt model de comportament”.