Nunta în Maramures are în general o structura unitara, desigur cu mici elemente individualizatoare de la o subzona la alta sau chiar de la sat la sat. Principalele momente (secvente) ale ceremonialului nuntii erau si mai sunt si azi petitul, „credinta” (logodna), cununia si nunta propriu-zisa.
Actantii principali ai nuntii sunt mirele si mireasa, socrii mari si socrii mici, nanasul si nanasa. Actantii secundari, dar cu functii precise în cadrul ceremonialului, sunt chematorii la nunta, stegarul, drustele, socacita, „omul pa camara”, ceterasii, ceata de feciori, ceata de fete si nuntasii.

Petitul se facea de catre o persoana de încredere, de obicei tatal mirelui, care mergea noaptea tarziu „cu lecrecul pe cap sa nu fie recunoscut daca nu capata mireasa” (astazi, petitul îl face mirele). Cererea se repeta si în seara urmatoare, abia în a treia seara primind raspunsul. În continuare se discuta despre zestrea fetei si se stabilea data „credintei”. Logodna („credinta”) se desfasura la locuinta miresei, unde se adunau neamurile ei si cele ale mirelui. Mirii alegeau stegarul si drustele si stabileau toate detaliile privind nunta. Mirele era condus de mireasa, prilej de discutie intima în care se hotarau, printre altele, întalnirea de a doua zi, iesirea împreuna pentru prima data în sat sau la targ. Parintii mirelui cereau zestrea miresei (boi, cai, oi, pamant arabil si pasune); zestrea în textile de interior si piese de port se dadea dupa nunta.
Chemarea la nunta se facea cu mai multe zile înaintea datei fixate. Chematorul era de obicei un om mai sarac (astazi este un membru al familiei). Acesta umbla din poara în poarta si-i invita pe sateni la nunta.

„Camarasul” era ales dintre barbatii cei mai vrednici, cunoscut ca om cinstit, corect, lipsit de vicii. Principala sa atributie era sa primeasca „pomninocul” (darul de nunta), alcatuit dintr-o cana de malai si o jumatate de litru de tuica. Tuica se aduna toata la un loc si apoi era servita la nunta. Darul, asa cum se constata, era doar simbolic. În timpul nuntii, „camarasul” trebuia sa aiba grija ca sticlele si paharele sa fie în permanenta pline.
„Stegarul” era si el unul dintre actantii cu atributii complexe; de obicei, el era un fecior, var cu mirele. Îndatoririle lui erau sa adune obiectele din care se confectioneaza steagul (naframe, batiste, cipci colorate, un clopotel), sa aduca si sa pregateasca „bota la steag”, sa însoteasca permanent mirele, sa aseze nuntasii la masa. Steagul era confectionat de catre o femeie din sat, în prezenta stegarului si a grupului de feciori si fete. Cusutul steagului dura o zi sau chiar o zi si o noapte si era un prilej de sarbatoare si petrecere.
Stegarul era cunoscut prin însemnele speciale pe care le purta: „strutul în clop” si steagul.
Un rol important în cadrul ceremonialului îl aveau si „feciorii la nunta”, 20 – 25 de prieteni ai mirelui, care-l, însoteau pe drum, horind cu ceterasii dupa ei. Atributia lor principala era sa însoteasca mirele peste tot, sa participe la cusutul steagului, sa întretina atmosfera de veselie în timpul mesei.

Aceleasi atributii le aveau pe langa mireasa „drustele” si grupul de fete.
Seara dinaintea nuntii se numeste „seara de steag”. Stegarul, însotit de ceata de feciori si de ceterasi, merge la casa mirelui cu steagul. Aici se prind cu totii în „roata” (stegarul cu steagul langa mire, feciorii înaintea steagului) si joaca „jocul steagului”, punctat permanent de strigaturi adecvate.
Tot în „seara de steag” se pun însemnele mirelui si ale miresei, ale stegarului si ale drustelor, Mirele primeste „strutul în clop” de la mireasa, mireasa primeste de la mire „cipce” (panglici colorate) pentru a fi împletite în cozi. La punerea însemnelor specifice participa numai mirele, mireasa, stegarul si drusca,

Pe langa „cipce” în cozi, mireasa mai are ca semn distinct cununa, „zgarda scumpa” (15 – 30 siraguri de corali), guba alba si poalele albe. La jucatul steagului nu se bea. Odata terminat jocul steagului, mirele cu stegarul, feciorii si ceterasii pleaca la casa miresei. Mireasa este pieptanata si aranjata, cu cununa pe cap pusa de druste si fetele ce o însotesc. În casa miresei, feciorii „fac roata”. Stegarul ia cununa de pe capul miresei, o aseaza mirelui pe palarie si joaca în continuare „roata”.
Mirele îsi ia cununa de pe cap, o aseaza pe capul miresei si pe melodia specifica intonata de ceterasi, joaca „Învartita miresei”. Mirele joaca cu mireasa, stegarul cu drusca, iar feciorii din grupul mirelui cu prietenele miresei.
Nici de data aceasta nu se bea nimic. Ceremonialul se termina. Mireasa îl petrece pe mire, drusca pe stegar. Toti participantii pleaca la casele lor.
Îmbracarea miresei si pregatirea ei pentru nunta se facea cu o asistenta
numeroasa. Sarcina gatelii era încredintata unei femei de încredere, „din neam”. Mireasa statea pe o cerga împaturita („ca sa sie gazda”). O atentie deosebita se acorda si astazi gatelii capului (pieptanatul, împletitul parului, cusutul „t’idrului” în ambele cozi, prinsul cipcilor în cozi). La urechi, mireasa poarta flori.
Costumul traditional de nunta se compunea dintr-o camasa scurta, alba, poale albe peste care se aseza un „surt” tot alb. Braiele de la poale si de la „surt” nu se înnodau („ca sa nasca usor primul copil”).

Peste camasa, mireasa purta un pieptar din panura, iar deasupra guba din lana alba, mitoasa, legata pe umeri cu un brau rosu. În picioare purta cizme, cu tinte la calcaie. Guba, care este si astazi o piesa componenta a portului popular maramuresean, era obligatorie în cadrul ceremonialului de nunta ca simbol al bunastarii viitoare a tinerei familii.

Îmbracamintea mirelui era mai simpla, piesele componente fiind cele ale portului traditional: camasa alba de canepa cusuta „în gaurele”, cu „chetori” si cu „ciucalai”, pieptar de panura, gatii vara si cioareci albi de lana iarna, cizme cu pinteni sau cu tinte. Mirele îsi încingea mijlocul cu o curea lata cu patru-sase catarame, în care purta cutitul, amnarul, iasca, punga cu bani, punga cu tutun, pipa etc. Manecarile si traistuta aleasa în razboiul de tesut, cu baiera lata peste umar, completau armonios costumul traditional al mirelui din Maramures. Însemnele de mire sunt „strutul” la palarie sau la „cujma” si guba alba, mitoasa.
În duminica fixata pentru cununie, mirele si mireasa mergeau de dimineata la biserica (prima lor iesire împreuna la biserica). Odata terminat serviciul religios, se desparteau. Mireasa împreuna cu drusca mergeau acasa pentru a se „gata”, iar mirele împreuna cu cativa feciori (prietenii cei mai apropiati) si cu ceterasii, în iuresul chiotelor si strigaturilor, mergeau la stegar. La acest semnal, comunitatea sateasca stia ca începe nunta propriu-zisa.
Stegarul, cu steagul înfasurat, împreuna cu mirele si feciorii, porneau spre casa mirelui. Un om de încredere din partea mirelui era trimis dupa „diacul” satului, pe care-l aducea acasa la mire, unde erau stransi nuntasii. Stegarul, se aseaza langa mire, care statea langa tatal sau. Nuntasii faceau o „roata” mare în fata lor; toata asistenta se descoperea. Diacul rostea o rugaciune. Apoi avea loc „iertaciunea”.

Tatal mirelui punea mana pe capul acestuia. Mirele îi saruta mana. Scena se repeta si cu mama mirelui.
Dupa momentul „iertaciunii”, nuntasii plecau la cununie. Mirele cu toti invitatii plecau la biserica, iar diacul se ducea la casa miresei, unde se repeta ceremonialul „iertaciunii”.
Mersul la cununie avea loc dupa o randuiala bine stabilita, care trebuia respectata întocmai. Înaintea miresei mergeau mama si surorile sale, care presarau sare si grau pe jos, „ca sa nu se lege ceva farmece”. Alaiul miresei avea ca avangarda un grup de feciori care mergeau „horind”. În spatele lor venea mireasa, între doi feciori, iar alaturi drusca. Restul alaiului mergea în spatele miresei. Nuntasii mirelui, ajunsi deja la biserica, asteptau în drum.

Feciorii si tinerii casatoriti jucau „Barbatescul”, apoi luau la dans fete si neveste, pornind „Învartita”
Dupa cununie se iesea afara într-o anumita ordine. Primul trebuia sa iasa mirele; dar mireasa, în credinta ca acela care va trece primul peste prag va conduce gospodaria, încerca sa-i treaca înainte. În fata bisericii, nanasii stergeau fata mirilor cu steagul, „sa sie coconii frumosi”.
Obiceiul nuntii în Maramures a conservat în general structura traditionala.
Inovatiile si simplificarile care s-au petrecut sunt firesti. Unele sate au pastrat mai mult din aceste obiceiuri (Ieudul de exemplu), altele, mai receptive la nou, le-au simplificat, pastrand în esenta elementele de structura (comuna Bogdan Voda, limitrofa cu Ieudul).
În virtutea traditiei, dupa iesirea de la biserica, mirele si mireasa, fiecare cu nuntasii sai, se întorc la casele lor, unde are loc masa ceremoniala cu toate obiceiurile nuntii. Aproape de miezul noptii, cativa nuntasi ai mirelui merg la mireasa cu „pomninocul”. Sunt poftiti la masa, iar dupa scurt timp se întorc la mire. În semn de reciprocitate, un grup de nuntasi ai miresei pleaca cu pomninocul la mire. De fiecare data, la primirea acestora în casa are loc un targ simbolic.
A doua zi dimineata, la casa mirelui se fac pregatirile de mers dupa mireasa. Mirele este însotit de nanas, stegar si o buna parte din nuntasii sai. Nanasul sau un alt nuntas mai varstnic, mai hatru, începe sa „targuiasca” mireasa. Este adusa mai întai o fetita, apoi o alta fata, apoi drusca, toate fiind refuzate pe motivul ca nu poarta însemnele specifice. În final este adusa mireasa.
Se face o noua masa la casa miresei, la care sunt chemati si nuntasii mirelui. Dupa aceasta, mirele împreuna cu mireasa si toti nuntasii pleaca la casa mirelui, unde sunt asteptati cu mesele încarcate si petrecerea continua.

Alaturi de soacra mare asteapta „socacita” cu un blid cu grau, peste care este asezat un colac înfasurat într-o cununa de flori. Prin gaura din mijlocul colacului, socacita ia grau din blid si îl arunca peste miri si nuntasi, strigand de trei ori „Noroc!”
Soacra mare da colacul mirilor sa-l rupa, dupa care acesta este împartit nuntasilor. Ceilalti doi colaci si sticlele cu tuica le da miresei, apoi sterge mirii pe obraz si îi saruta. Aceasta fiind prima intrare a miresei în casa mirelui, gesturile soacrei mari constituie rituri de agregare a miresei în noua casa, deci în noua familie. Stersul pe obraz poate fi interpretat ca un rit de purificare.
Mirele, mireasa, drusca si stegarul intra în camera pregatita pentru marea sarbatoare si înconjura masa de trei ori. De cate ori ajunge în coltul încaperii, mireasa stropeste acest loc cu tuica din sticlele primite de la soacra mare. Mirii se aseaza „dupa masa” – locul de cinste. Stegarul aseaza steagul în spatele mirilor. Langa mire sta nanasul, iar langa mireasa se afla drusca si nanasa. Locul stegarului este în fata mirilor.