In zona turistica Maramures, ca de altfel în general la romani, obiceiurile de înmormantare s-au dovedit cele mai conservatoare. Întalnim si aici cele trei etape principale proprii oricarui ceremonial de trecere: despartirea de categoria celor vii, pregatirea trecerii în lumea cealalta si integrarea în lumea mortilor, restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui mort. Pentru usurarea mortii si împacarea cu sine, muribundul îsi cerea iertare de la cei din familie, de la vecini si prieteni.

Ultimele dorinte ale celui mort trebuiau îndeplinite, atat din respect pentru acesta, cat si din teama de urmarile nefaste. Moartea era anuntata întregii comunitati în mai multe moduri: se trageau clopotele, barbatii din familie umblau cu capul descoperit si nebarbieriti, la casa mortului se punea un steag negru, femeile purtau naframa neagra si-si despleteau parul. Mortul era spalat, barbierit, tuns, iar parul, sculele de barbierit, foarfecele, prosopul, apa în care a fost spalat se aruncau într-un loc ferit (unde nu se calca).

În camera în care era depus mortul se luau oglinzile si podoabele de pe pereti; mortul era depus pe masa sau pe lavita, în sicriu deschis, pentru ca lumea sa-si poata lua ramas bun de la el. Hainele cu care urma sa fie înmormantat se pregateau înca din timpul vietii. Barbatilor, chiar în timp de vara, li se punea „cujma” (caciula) pe cap. În mana mortului se puneau o „bota”, un colac, bani. La capul lui ardea tot timpul o lumanare din ceara (numita „lumina sufletului”).

Tot din ceara se mai facea o lumanare de dimensiunea mortului („lumina trupului”).
Femeile din casa „canta” (bocesc) dimineata, la pranz si seara, timp de trei zile, cat mortul se afla în casa, apoi un drum spre cimitir si dupa înmormantare.
Priveghiul începe de obicei cand se aprind lampile. Timp de doua nopti, feciori si barbati vin la casa mortului pentru a nu-l lasa singur. Ei joaca diverse jocuri distractive, fac glume amintesc de trecutul mortului. „La priveghi se petrece, deci într-un anumit fel si rostul petrecerii este nu numai sa alunge somnul celor veniti sa privegheze ci si sa marcheze în cadrul. ceremonialului de trecere momentul despartirii de cel mort”.

O cercetare asupra ceremonialului de înmormantare, facuta în vara anului 1935, consemna în satul Cuhea o serie de jocuri de priveghi ce se afla astazi în repertoriul pasiv al localnicilor. Între jocurile de priveghi, Florea Bobu Florescu consemneaza „Cocostarcul”, „Vajul si Baba”, „Calul”, „Moara”, „Bazul”
La înmormantare participa, într-un fel sau altul, întreaga comunitate. Dupa ce se oficiaza prohodul în casa, mortul este scos în curte. Un obicei existent si astazi este acela de a închide usa imediat dupa ce se iese cu sicriul („sa nu se întoarca mortul”). Dupa terminarea prohodului, diacul canta „versul” – un poem în versuri în care sunt relevate principalele momente din viata defunctului. Apoi membrii familiei, rudele, vecinii, prietenii îl conduc pe ultimul drum.

Cortegiul mortuar face mai multe opriri: la iesirea din casa si la fiecare rascruce. Dupa ce sicriul este lasat în groapa, întreaga asistenta arunca pamant peste el. În groapa se mai arunca apa sfintita si „lumanarea trupului”. La masa care are loc imediat dupa înmormantare, la casa defunctului, participa toti cei ce l-au condus pe ultimul drum. Acesta este semnul închiderii ceremonialului. Masa începe într-o atmosfera trista, solemna, si se termina cu optimism.
A treia zi dupa înmormantare se face o alta masa, la care participa doar neamurile si vecinii. La sase saptamani si la un an se fac alte pomeni, de data aceasta la mormant. Legatura cu mortii nu se întrerupe, ci se concretizeaza în comemorari în anumite zile ale anului si de „Ziua mortilor”.
O mentiune speciala trebuie sa facem privitor la obiceiul de înmormantare a feciorilor si fetelor. Moartea unui tanar constituie un eveniment care afecteaza întreaga comunitate sateasca. Tinerilor necasatoriti li se face „înmormantarea nunta” care include toate obiceiurile din cadrul ceremonialului de înmormantare, dar si momentele esentiale ale nuntii. Mirele, mireasa, drusca, stegarul sunt prezenti simbolic în cadrul ritualului, cortegiul mortuar este însotit de ceterasi, iar un grup de fete canta. Mireasa si drusca tin o naframa alba pe sub sicriu. Acasa, dupa înmormantare, se desfasoara nunta cu tot specificul ei, implicit jocul, strigaturile, voia buna.