Anul Nou este asteptat în casele maramuresene, ca de altfel pretutindeni la romani, cu bucurie si cu ganduri de bine. De aceea, tot ce se face pe parcursul celor 12 zile ale sarbatorilor de iarna se pune sub semnul binelui, bucuriei, optimismului care se manifesta prin colinde de o rara frumusete, ce se încheie cu urari de sanatate pentru oamenii casei, belsug si roade bogate în agricultura. În general, repertoriul colindelor include colinde specifice copiilor, grupurilor de feciori si fete, batranilor. În satele Maramuresului circula colinde care aduc în prezent rituri disparute în negura vremurilor, dar care au ramas prin mesajul lor artistic, profund uman; astfel, întalnim nenumarate variante ale Mioritei, colinde care vorbesc despre „facerea lumii”, colinde de stea si chiar colinde cu caracter satiric.

În general, toate colindele se termina cu urari pentru gazde si cu cererea „platii” pentru colindat .
De obicei, dupa terminarea colindei se rosteste urarea: „ S-ajungeti, gazde, multe zile la anu, cu pace si cu sanatate ca ziua de astazi si ca ziua de maine”, la care gazda, fie ca iese afara, fie din casa, raspunde : „Cu dumneavoastra dimpreuna! Haideti în casa! ”

În casa, colindatorii sunt cinstiti cu mancaruri si bauturi specifice. Se mai colinda cu gazdele împreuna si apoi grupul pleaca mai departe. Satele Maramuresului, în minunatul decor de iarna, rasuna de seara pana dimineata de colinde si voie buna; colinde se mai aud pana la Santion si Boboteaza (6 ianuarie), cand se termina ciclul sarbatorilor de Anul Nou.
Referindu-se la colinde, Mihai Pop constata ca textele acestora „în cea mai mare parte sunt laice, (ele, n.n.) constituie unul din capitolele care caracterizeaza folclorul romanesc, îl diferentiaza de folclorul multor popoare europene. Pe melodii de o mare varietate ritmica si de mare autenticitate melodica, se canta în versuri în care puterea poporului roman de a potrivi în poezie cuvintele se manifesta în chip unic. Prin ele se povesteste sarbatoarea de început de an, se ureaza prosperitate caselor, fericire si buna întelegere familiilor, casatorii fericite tinerilor, turme bogate ciobanilor, recolte manoase agricultorilor, vanat bogat vanatorilor. Tonul acestei urari, alegoriile care transpun realitatea în planul fabulosului atesta un înalt nivel de civilizatie romaneasca traditionala.

Repertoriul colindelor este o enciclopedie poetica de mare frumusete a vietii societatii noastre traditionale, nu numai a celei rurale, ci si a celei citadine. Colindele sunt fara îndoiala gradul cel mai înalt de desavarsire artistica la care a ajuns poezia romaneasca, înainte de a fi scrisa”.
Zona etnografica Maramures a pastrat si a transmis pana în zilele noastre si alte obiceiuri caracteristice perioadei de trecere în noul an. Astfel, sunt înca vii în Maramures unele elemente de teatru popular, printre care desigur un loc aparte revine „Viflaimului”, pe care-l joaca cetele de feciori în primele zile de Craciun, la
Anul Nou si uneori la Boboteaza. Îl gasim prezent în diverse variante pe valea Izei (la Nanesti, Stramtura, Ieud, Rozavlea), pe valea Marei (la Berbesti, Vadul Izei, Breb), la Viseul de Jos si de Sus si chiar la Sighetul Marmatiei.

Variantele care circula astazi sunt în mare parte preluarii dupa textul din 1875 al lui Petru Biltiu-Dancus, fost învatator în Ieud, text publicat de catre fiul sau, Ioan Biltiu-Dancus, în anul 1924. În prefata se spune ca autorul a transformat un text de „origine poporana”, care era foarte simplu, facand din el o adevarata piesa dramatica. Si tot autorul spuna ca aceasta ,,a fost asimilata de popor si transformata dupa gustul lui”. Cetele de interpreti au cautat sa dea personajelor alese de ei însusirile si preocuparile specifice locului. Impresioneaza în acest spectacol popular actiunea bogata, costumatia, replicile si mastile extraordinare. Toate personajele sunt mascate. Spectacolul este jucat de feciori si barbati tinerii spre deosebire de celelalte jocuri cu masti (capra în special), în care în ultima vreme apar tot mai mult cetele de copii si adolescenti. Faptul se datoreaza probabil si seriozitatii temei tratate, care implica si dificultate în interpretare. Spectacolul se da pe la curtile gospodarilor, pe ulitele satelor si mai nou chiar la caminele culturale.

Foarte interesant, spectaculos si plin de semnificatii este si obiceiul ca în noaptea de Anul Nou, pentru feciorii si fetele nemaritate sa confectioneze o mascoida care poarta denumiri diferite de la sat la sat (mos-baba, domn-doamna, metehau-metehoaie, ciufuri). În speta, în aceasta noapte se produce un act de provocare a fetelor nemaritate si a feciorilor tomnatici. Acest act se realizeaza prin mascoidele amintite (pentru fete un „mos”, iar pentru feciori o „baba”). Mascoida este de dimensiunile unui copil de 10 — 12 ani, pe un schelet de lemn, costumata în haine uzate — în portul specific zonei, dar foarte caricaturizat (pentru „baba” se folosesc si piese din inventarul vestimentar orasenesc). În confectionarea mascoidei se folosesc calti, morcovi, sfecla rosie, ceapa, par de cal, piele si bucati de blana de oaie.

În noaptea Anului Nou (în alte sate de Boboteaza), în dreptul casei unde locuieste cel vizat se cauta un loc greu accesibil, un copac înalt, stalp si se agata mascoida în asa fel încat sa nu poata fi luata în eventualitatea ca ar fi descoperita. Adevaratul spectacol se petrece a doua zi, cand populatia iese pe strada, se da jos mascoida, se citeste textul, se face mult haz. Uneori este imposibil sa fie luata si ramane ca un „blazon” al casei multa vreme.

Din suita jocurilor cu masti specifice Maramuresului mai desprindem „jocul caprei” si „jocul ursului”. Consideram ca jocul caprei, practicat aproape în toate provinciile tarii, se datoreaza în Maramures influentelor din Bistrita-Nasaud si Moldova. Jocul este practicat de toate categoriile de varsta (copii, adolescenti, feciori si maturi), dar numai de cei de sex barbatesc.

În Maramures se individualizeaza doua tipuri distincte : jocul caprei, bazat numai pe acompaniament de fluier (la Ieud, Botiza, Sieu, Salistea, Cuhea, Rozavlea, pe valea Izei); jocul caprei, inclus într-un spectacol complex, la baza caruia sta un text literar popular dialogat si care cuprinde mai multe personaje (capra, mosul, ciobanul, tiganul si doi sau mai multi draci). Caracterul teatral al spectacolului este mai evident prin miscarile mai variate ale personajelor, prin dialogul viu, diversificat, prin grotescul mastilor. Personajul central, „capra”, îsi realizeaza jocul în ritmul sustinut de celelalte personaje, cu ajutorul unei ,,bote” sau al unui „butuc” prevazute cu zurgalai care creeaza ambianta euritmica necesara desfasurarii pantomimei. Accentuam ca în jocul caprei, un rol hotarator la reusita spectacolului îl are stilul celui care joaca masca.

Jocul caprei se desfasoara în noaptea de Anul Nou, la Boboteaza si Santion. Grotescul dansului, umoral savuros al textului, dialogul viu, costumatia în general si în special mastile, iata cateva elemente care pledeaza pentru concluzia ca obiceiul caprei în Maramures nu mai este un rit în cadrul practicilor si obiceiurilor de iarna traditionale, ci, prin mutatii de sens si functionale, a trecut de pe planul magico-mitic în cel ceremonial si de aici pe planul artistic, spectacular, devenind astazi un adevarat spectacol de teatru taranesc.
Este interesant de mentionat faptul ca jocul caprei l-am întalnit si în cadrul obiceiurilor de nunta (la Vadul Izei si Berbesti), fiind practicat într-o forma simplificata în momentul retragerii tinerilor casatoriti, la miezul noptii.

Si , jocul ursului” este prezent la sarbatorile de iarna dar si la nunta (în amintirea batranilor, chiar la priveghi).
Jocul ursului, asa cum se practica cu ocazia sarbatorilor de Anul Nou în zona etnografica Maramures, nu are raspandirea celorlalte obiceiuri; îl gasim doar în satele de pe valea Tisei. Exista multe asemanari între jocul ursului si jocul caprei în variantele maramuresene. Personajele sunt în general aceleasi. Masca de urs este jucata de un fecior; jocul nu se face la comanda „ursarului”, ca în Moldova (acesta nici nu exista în variantele maramuresene); ursul joaca liber, simuland parca viata libera din mijlocul naturii. Împreuna cu ursii se prind în joc si mosii, spre bucuria si hazul asistentei. Atat jocul caprei cat si cel al ursului se desfasoara la casele gospodarilor, prin curti si chiar pe ulitele satelor.