Nu întamplator Maramuresul este numit „Tara lemnului” si se vorbeste despre „civilizatia lemnului” care a înflorit aici. Sapaturile arheologice au dat la iveala urme din epoci îndepartate care vorbesc despre mestesugul prelucrarii lemnului. Inscriptiile de pe frontoanele caselor si de pe stalpii portilor datate la sfarsitul secolului al XVII-lea si pe parcursul secolului al XVIII-lea — care, pe langa data, consemneaza uneori si nume de mesteri — sunt dovezi ale perenitatii acestui mestesug înca din vremuri îndepartate, iar creatiile contemporane ilustreaza forta traditiei. Dovada a vechimii constructiei în lemn în Maramures sunt si elementele decorative care initial au avut functii magico-mitice si care de obicei sunt amplasate în locurile care marcheaza o trecere (pe pragul de sus al portii sau al usii).

Mestesugul prelucrarii lemnului a fost practicat la început de catre aproape fiecare taran, pentru nevoile proprii. Cu timpul, în fiecare sat au aparut mesteri specializati pe categorii. Astfel, se disting mesteri constructori de case si de diverse acareturi gospodaresti (care se numesc „maistari”).

O alta categorie sunt cei care confectioneaza mobilierul traditional.
Cercetarile efectuate în zona ne-au permis sa localizam doua centre pentru mobilierul traditional, centre în care s-au confectionat lazile de zestre cu specific maramuresean.

Unul dintre aceste centre a functionat pana la sfarsitul secolului trecut în satul Desesti de pe valea Marei, aici confectionandu-se lazi de zestre de forma paralelipipedica, cu urmatoarele dimensiuni : circa 1,20 m lungime, 0,80 m latime, 0,70 m înaltime. Ele au campii ornamentali dispusi pe întreaga suprafata a partii din fata si a capacului. Ca sistem de încheiere era practicat sistemul clasic, întalnit în toate zonele etnografice ale tarii.
Un alt centru de ladari a functionat pana la mijlocul secolului trecut în satul Poienile Izei. Ca o caracteristica a lazilor de zestre din acest centru evidentiem „funia” în relief care apare ca element decorativ pe partea din fata si uneori chiar pe capacul lazii.

Maramuresul nu poate exista fara mesterii populari. Daca doresti sa vizitezi mesterii populari nu uita sa cauti Cazare Maramures pentru a avea unde sa te odihnesti!
Astazi, lazile de zestre, pierzandu-si functia initiala, nu se mai confectioneaza. Dar în fiecare localitate a Maramuresului exista mesteri specializati care lucreaza mobilier traditional (mese, scaune cu spatar, lazi cu spatar — folosite si pentru depozitatul pieselor textile — cuiere, cuierase, paturi, coltare, lingurare, dulapioare pentru vase).
Referindu-ne la mestesugul prelucrarii lemnului în zona Maramures trebuie sa evidentiem amploarea pe care a luat-o în ultima perioada constructia portilor maramuresene în întreaga zona.

Daca vechile porti maramuresene, atat de renumite, se caracterizau printr-o armonie a proportiilor si a elementelor decorative aproape desavarsita, noile porti, datorate unor mesteri de mare talent, sunt mult mai mari, construite frecvent pe cinci stalpi si foarte încarcate cu elemente decorative, ca expresie a dorintei artistilor populari de a-si etala priceperea si talentul.

Consideram fireasca reluarea vechilor traditii în constructia portilor maramuresene daca ne gandim ca la mijlocul secolului nostru Francisc Nistor inventaria în Maramures 785 de porti si vranite.
Conditiile moderne de viata au impus si în Maramures ca materiale de constructie caramida si betonul. De aceea, în ultimii 30 de ani, arhitectura caselor si a constructiilor gospodaresti din zona, prin folosirea noilor materiale, a capatat o cu totul alta înfatisare fata de cea traditionala. Dar forta traditiei a determinat ca poarta sa ramana si pentru vremurile moderne un simbol si o marca de identitate culturala zonala.

Mesterii prezenti în toate satele Maramuresului folosesc si astazi vechile tehnici traditionale de prelucrare a lemnului: cioplitul lemnului cu securea, fatuitul cu barda, taiatul si crapatul cu ferastraul si joagarul. Dintre uneltele traditionale folosite amintim: draiciul (pentru crapatul lemnului), joagarul sau „sirisaul”, sirisaul de mana, securea, barda, securicea de dranitat, cutitoiul de crapat dranita, cutitoiul de fasonat dranita, o multitudine de dalti, rindeaua, sfredelul, vinclul, „tarcalamul”, scoaba etc.
În mestesugul construirii portilor si al prelucrarii lemnului în general, Maramuresul a dat cativa mesteri de mare talent care au transmis generatiilor actuale vechile tehnici si elemente decorative mostenite din generatie în generatie.
În zona Maramuresului, comuna Sapanta face o nota aparte în privinta artei lemnului. Creatorul popular Stan loan Patras, cunoscut prin mestesugul sau, a realizat înca din perioada interbelica un grupaj de elemente funerare — semne de mormant sculptate în lemn, într-o maniera proprie. Stan loan Patras a reusit sa sintetizeze viata celui disparut într-o imagine plastica sculptata în tehnica basoreliefului, de cele mai multe ori adaugand si cateva versuri care redau preocuparile si viata omului. Maniera naiva de tratare plastica si versurile însotitoare tradeaza un optimism robust si o anumita veselie care au determinat pe unii cercetatori sa denumeasca cimitirul din Sapanta „Cimitirul vesel”. Stan loan Patras colora lemnul sculptat, folosind ca fond albastrul, iar pentru sublinieri galbenul, albul si rosul. Pe langa semne de mormant, el a creat si mobilier taranesc lucrat în aceeasi maniera.