Cerga este raspandita în tara noastra în zonele carpatice, iar în Europa si în bazinul mediteranean apare în regiunile muntoase, pastorale. Autorul o localizeaza la berberii africani, în Caucaz, Spania, Scotia, în unele regiuni scandinave, în Slovacia si Ucraina transcarpatica, în Bulgaria, Iugoslavia, Albania.

Astazi, în zona Maramures sunt generalizate cergile „în varste” si cergile „alese”, iar cergile „cu mite”, abandonate într-o perioada, au început sa se confectioneze iarasi, atat cele albe, cat mai ales cele multicolore. Tancred Banateanu gaseste similitudini între tehnica de confectionare a acestora si cea a gubelor. Astfel, lana pentru bateala se „îndruga”, adica se toarce gros cu ajutorul „drugii” (un fus mai mare); firele de urzeala se rasucesc într-un sens, iar cele de bateala în sens invers.

La cergile cu mite, la doua randuri de bateala se înnoada cate un rand de mite de lana. Cergile vechi cu mite erau confectionate în exclusivitate din lana alba. Uneori, la cele doua capete erau batute si trei „varste” colorate cu albastru sau rosu.
Cergile obisnuite se confectioneaza si astazi din lana alba si neagra, în „varste”, alternand cele doua culori sau alaturand acestora si alte culori, în „varste” mai subtiri, numite „sprancene” (rosu, albastru, verde si galben). Dupa tesut, cerga se duce la valtoare pentru îndesire si scoaterea mitelor, iar apoi se piaptana cu un pieptene cu dinti de metal. O cerga normala se face din doua fasii de tesatura cusute la mijloc.

Cergile „alese” au preluat motivele decorative de pe covoare, în special cele romboidale, tehnica alesului cu firul gros obligand la redimensionarea motivelor. Le gasim frecvent în subzona Iza Mijlocie, unde au un rol deosebit în decorarea interiorului. Aici, pe ruda sunt asezate numai cergi sau toluri, în pozitie verticala, fara a mai folosi si alte textile.
În evolutia decorului, de la cerga simpla la cea în „varste” si la cerga cu mite s-a trecut la cerga aleasa cu motive geometrice (finele secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea). În perioada contemporana au aparut cergile alese cu motive florale, naturaliste, avand ca motiv decorativ „ruja” (trandafirul), cu o cromatica stridenta.

Covoarele sau scoartele poarta în graiul local denumirea de „toluri” (astazi începe sa se generalizeze termenul „covor” pentru ambele categorii). Alaturi de creatiile artistice în lemn consideram tolul o dominanta a artei populare maramuresene. Valoarea lui deosebita în ansamblul artei populare romanesti a impus cercetari minutioase datorate unor cercetatori locali sau unor specialisti de talie nationala.

Tolul maramuresean a avut si are o functie preponderent decorativa, fiind etalat pe ruda, pe pat, pe masa si mai rar pe perete, deasupra patului. Astazi, din ce în ce mai des, acopera peretii si uneori este asezat chiar pe jos. În casele înstarite, în zilele de sarbatoare, tolurile erau asternute si pe laite, de-a lungul peretilor, în anumite situatii, tolul devine si piesa de ritual: pe el se aseaza mirii cand depun juramantul de fidelitate, copilul la sarbatoarea botejunii, tot în tol fiind înfasurat mortul.

Tolul întalnit în toate satele Maramuresului este cel de ruda, care apare în doua variante. În satele din subzona Cosau-Mara si Iza Inferioara, pana la Stramtura, precum si la Petrova, Leordina, pe apa Viseului, Sapanta, pe valea Tisei, era specific tolul care se aseza pe lungimea tesaturii (cu dimensiuni variind între 1,5 — 4,5 m lungime si 0,80 — 1,25 m latime). Acest tip de tol, are pe margini, de-a lungul tesaturii, „doua brauri de ornamente” diferite fata de campul central în general, braul de sus presupune compozitii ornamentale în care apar diverse variante ale pomului vietii si motive romboidale, iar pe braul de jos se afla o succesiune de figuri antropomorfe: femei tinandu-se de mina („hora”), „catane”, oameni calare. Campul central formeaza ansambluri decorative realizate din motive romboidale în diverse combinatii cromatice.

Satul Maramuresean te asteapta sa-l descoperi. Avem Pensiuni Maramures care o sa te impresioneze prin originalitate si traditie!

În creatiile mai vechi, acestea alterneaza cu figuri antropomorfe, fitomorfe, scheumorfe, stelare. În satele din subzona Iza Mijlocie, tolul de ruda se aseaza pe latime, îndoit pe mijloc, cu capetele petrecute dupa ruda. Ca forma si dimensiuni, covorul de ruda din aceste sate este mai scurt si mai lat, dar sub raportul compozitiei pastreaza aceeasi structura: un chenar pe cele doua laturi marginind campul central al covorului.

Motivele ornamentale specifice zonei Maramures sunt de o mare diversitate, iar prin felul de îmbinare în campii ornamentali se constituie într-un adevarat limbaj ce-si asteapta descifrarea. O clasificare a lor presupune urmatoarele categorii : motive geometrice (colti, dinti de ferastrau, greblute, unda apei, carlige, linia franta — numita „corigau”, romburi numite „roate”, rotite, ciocane, turte, sape); motive vegetale (roti cu crengute, struti în carlige, ghivece cu flori, ruji de rug, struturi, floarea soarelui, bulbuci, frunze de stejar, gateje, ruje, sansiu, viole, cununi, maieran, ruja macului, padure verde, trandafir, rojmalin, rugu mare, braduti, pomi); motive zoomorfe (fluturi, paianjeni, pupeze, lilieci, cai, cerbi, caprioare); motive antropomorfe (barbati calare sau în picioare, femei izolate sau grupate, soldati).

Desigur, în clasificarea de mai sus sunt cuprinse, pe langa motivele traditionale, specifice „tolurilor din batrani” (roate, ciocane, braduti, lilieci, stele, catane calare, cerbul, liliacul, unda apei, hora sau hora de cocoane), si o serie de motive care au patruns mai tarziu, în special în anii de dupa razboi, cand si în zona Maramures se generalizeaza motivele naturaliste, în special cele florale.
În privinta cromaticii tolului maramuresean trebuie sa mentionam ca pana la finele secolului trecut se foloseau coloranti extrasi din plante si diverse pamanturi, care dadeau nuante pastelate, calde, ce se armonizau cu interiorul locuintei traditionale. Colorantii sintetici s-au generalizat în perioada interbelica.

Tolul maramuresean traditional se caracterizeaza prin geometrism si simetrie. În privinta compozitiei trebuie sa relevam ,jocul de fond continuu”. Acest principiu compozitional este legat direct de motivul geometric, care „se desfasoara într-o serie de variante, conditionate în mare parte de motivul principal folosit, val, romb, variante în care se manifesta o inventivitate surprinzatoare”.

Categoria tolurilor maramuresene votive care se teseau pentru a fi date ca ofranda bisericilor. Acestea nu se deosebesc cu nimic de celelalte, doar ca destul de frecvent poarta inscriptii alese care în general cuprind numele celor ce au facut darul. Un asemenea tol, de la biserica veche din Borsa, a facut parte din patrimoniul Muzeului Etnografic din Sighetul Marmatiei. În lungimea lui, repartizata neuniform si neliniar, pe fondul alb si pe mai multi campi ornamentali, este tesuta urmatoarea inscriptie în cirilica romaneasca : „a Stefan si femeia lui Mihai Maria si fetele lor Ana si Iuliana sa le fie pomana în veci anu Domnului 1834”.

Asemenea toluri mai exista si astazi în bisericile maramuresene si în colectiile Muzeului Etnografic din Sighetul Marmatiei.
O categorie aparte a tolurilor maramuresene o formeaza creatiile realizate în secolul XIX si la începutul secolului XX, cand femeile din familiile de intelectuali romani din zona au început sa dea o atentie deosebita creatiilor taranesti din acest domeniu. Acestea, preluand motivele si tehnicile traditionale, au confectionat covoare de mari dimensiuni, pentru asternut pe jos, pentru acoperit paturile, pentru decorarea peretilor.
Alte piese din lana sunt „tolincile”, un fel de cergi-tol tesute în dungi, folosite pentru acoperirea scaunului de la caruta si a animalelor cand stau afara.
O tesatura ce se foloseste si în decorarea interiorului este materialul de traista care se pune pe ruda si pe laite.